Când iau o pauză de la proiectare, obişnuiesc să-i trimit câte un text lui Julius Constantinescu, de la Daily Cotcodac, pentru a testa cât de jos poate coborî acesta în politica editorială. Zilele trecute, mi-am adus aminte de patimile cu un aspirator:

De ce spun asta? Să mă explic:

Cu nişte ani în urmă, pe când se potcovea puricele cu potcoave de 99 de ocale şi tot mai întreba „Da’ de iarnă, n-aveţi?”, iar bula imobiliară se umfla şi se tot umfla ca un zepelin, am cumpărat un aspirator Samsung, bagless (adică fără saci – pentru vorbitorii de limba maghiară), care a costat aproape 7 bulioane cu tot cu manoperă. Aspiratorul avea un sistem revoluţionar, turbionar, cu un fel de rezervor în formă de fus în care se adunau toate scârboşeniile aspirate prin casă, de la Soare te puteai uita, dar la conţinutul lui ba, când trebuia să-l deşerţi în sacul menajer sau în găleata de gunoi, fiecare după obiceiul lui.

Hotărând, împreună cu soţia, că sacii de hârtie constituie o cheltuială inutilă şi luându-ne şi Dumnezeu minţile, în clipa aia, am scos din buzunar suma amintită şi am achiziţionat respectivul aparat, ferm convinşi că ne va ţine atât de mult încât îl vom lăsa moştenire copiilor copiilor noştri, dacă până atunci nu se vor inventa particulele de nano-praf, care să se ducă singure la lada de gunoi, la un simplu semn al unei aplicaţii instalate pe iPhone, contra unei sume modice, de câteva zeci de dolari.

Aspiratorul-minune a rezistat vitejeşte vreo doi ani, apoi a decedat într-un nor spectaculos de fum şi miros de izolaţie arsă, spectacolul oferit cu acest prilej având darul de a ne mângâia pentru pierderea suferită, preţul biletelor la un concert rock cu efecte de scenă similare fiind cam cât făcea şi aparatul, pe piaţa second-hand.

S-a impus, aşadar, înlocuirea acestuia. Gândurile, sentimentele şi, mai ales, buzunarele noastre înţelepţite de primii doi ani de criză, ne-au purtat paşii către un aspirator LG, cu saci de hârtie, al cărui preţ era cam pe la jumătatea celui plătit pentru revoluţionarul decedat de curând. Modelul, relativ simplu, chiar auster, prezintă acea particularitate specifică produselor coreene, în sensul în care beneficiază de o tehnică de asamblare inteligentă, menită să nu lase loc nici unei marje de eroare. În acest sens, nu poţi închide capacul aspiratorului dacă nu i-ai scos mai întâi muştiucul, nu poţi scoate muştiucul dacă nu ai schimbat mai întâi sacul, nu poţi schimba sacul dacă în prealabil nu te-ai spălat pe mâini, etc.

Să revenim, totuşi, la afirmaţia din titlu şi la întrebarea de după: de ce spun eu că bravul popor coreean iubeşte lumina precum sclavul libertatea? (Mă refer, desigur, la poporul sudic, la cel nordic e posibil ca lucrurile să fie exact invers). Simplu:

Pentru că am observat că nu pot monta cu nici un chip diferitele părţi componente, dacă stau cu spatele la lumină. Nu intră nicicum una în alta, parcă ar fi fabricate la Dacia Piteşti, pe vremea când alde nea Nicu le dădea cu tifla francezilor pe după Cortina de Fier.

În schimb, dacă mă întorc cu faţa spre fereastră şi ţin piesele în lumina Soarelui, acestea se asamblează aproape singure, într-un tot unitar, ca prin miracol.

Un miracol asiatic, ce-i drept, dar tot un fel de miracol.

Una dintre ele e legată de ce cadou dintre produsele Asus de pe Oktal.ro mi-am ales. Răspunsul e destul de simplu, cred că l-am mai dat şi în timpul concursului – o tabletă Asus Transformer cu procesor Nvidia Tegra 2 şi 16 GB spaţiu de memorie. La această tabletă am adăugat, vrând-nevrând, un router wireless Asus WL-500G Premium v2, care acum este la preţul de aproximativ 250 de RON iar cu doi-trei ani în urmă era la vreo 500. Un router excelent, pe care l-am setat singur-singurel în 10 minute, atâte partea cu fire cât şi cea fără fire. Bine, aici m-a ajutat şi experienţa avută cu router-ul de dinainte, tot un Asus dar fără partea de wireless, router care şi-a făcut datoria cu brio vreme de aproape 3 ani şi pe care l-am pus la păstrare, în cutiuţa lui, pentru orice eventualitate.

Şi, pentru că mai rămăseseră nişte bănuţi din voucher-ul primit ca premiu, am comandat şi doi mouşi Asus (habar n-aveam până acum că Asus produce şi aşa ceva ), amândoi wireless, care merg impecabil. Bine, numai unul dintre ei, care are tehnologie wireless clasică, cel de-al doilea, pe Bluetooth, încă mai aşteaptă un adaptor compatibil (cititorii Daily Cotcodac ştiu mai bine de ce… ) )

Şi acum, poza:

P.S.1: în urma experienţei avute, recomand cu căldură magazinul online Oktal.ro, au fost foarte prompţi în livrare şi extrem de amabili. Mulţumesc!

P.S.2: O tabletă de genul Asus Transformer pe Android e cel mai fain cadou pe care îl puteţi face unui copil cu vârsta cuprinsă între 10 şi 20 de ani. Nu vreau să zic că produsele Apple ar fi cumva inferioare, n-am de unde să ştiu treaba asta, pot doar să afirm că nu mă aşteptam ca cei doi puşti ai mei de 12 ani să nu se plictisească timp de mai bine de o lună de ea, s-o folosească de dimineaţa până seara încontinuu şi să facă atâtea nebunii cu ea că m-au ameţit până şi pe mine. Iar galeria de jocuri, joculeţe, aplicaţii, progrămele, etc.,  disponibilă pe Android Market cu câţiva leuţi, este absolut fabuloasă! Dar, despre asta, voi prezenta mai pe larg într-un filmuleţ aflat în pregătire în studiourile Biacad… )

P.S. 3: Datorită problemelor masive de spam pe care le întâmpin în ultima vreme (am ajuns la câteva sute de mesaje pe zi, fără ca Akismet să catadicsească să facă ceva, după cum probabil aţi observat în ultimul timp), doresc să anunţ pe această cale pe eventualii viitori comentatori ai blogului biacad.ro să evite a folosi cuvinte din limba engleză, întrucât voi fi probabil obligat să introduc în filtrul de spam majoritatea cuvintelor aparţinând acestei limbi. Mulţumesc!

Bonus, un desen de-a lui Thodiţă:

 La mulţi ani!

Ediţia de anul acesta a avut mai puţine probe decât cea din 2009, la care am participat, ceea ce a fost foarte bine. Nu cred că aş mai fi avut energie pentru încă douăzeci şi ceva de probe, vă spun sincer.

Şi acum, partea de concluzii.

Ce e foarte cool la SuperBlog:

1. E o competiţie care nu ţine cont de traficul şi “poziţia” blogului participant în blogosferă, ceea ce e o dovadă de maximă generozitate din partea sponsorilor. Cu câteva link-uri de la “greii” blogosferei se poate obţine infinit mai multă publicitate decât de la toţi participanţii SuperBlog la un loc. Cel puţin aşa cred, nefiind un mare specialist online.

2. E o competiţie de creaţie şi mai puţin o competiţie de advertoriale. Senzaţia mea e că se doreşte cumva găsirea unei căi de mijloc între cele două specii literare , ceea ce mi se pare interesant.

3. Unele teme sunt cu adevărat provocatoare, în sensul bun al cuvântului.

Sfaturi, sugestii, reclamaţii:

1. Premierea. În 2009, era un premiu pentru fiecare temă în sine, adică cel care lua cel mai mare punctaj la acea temă câştiga un premiu. Văd că la ediţia de acum s-a renunţat, dar mi se pare o pierdere. În opinia mea, ar trebui să existe un câştigător al fiecărei etape şi câştigători finali, pe baza punctelor acumulate în total. Cineva poate nu reuşeşte să scrie constant la un anumit nivel 30, 40, 50 de articole, dar îi iese unul foarte reuşit, de pe urma căruia, până la urmă, nu câştigă nimic şi e păcat. Poate premiul de 100 USD/etapă din 2009 era prea mult şi s-a dorit ceva mai echilibrat, dar ar trebui găsită cumva o soluţie de compromis.

2. Jurizarea. E corect ca fiecare sponsor să jurizeze proba pe care o sponsorizează, dar ar trebui implicat şi cineva din partea organizatorilor şi/sau un blogger sau o persoană cu o anumită recunoaştere în zona online. De asemenea, acea persoană ar trebui să aibă drept de veto în anumite situaţii. La finalul jurizării fiecărei probe, ar trebui să fie publicat un punct de vedere al juriului asupra notelor acordate. Evident, nu se pot analiza o sută sau două sute de bloguri înscrise, dar ar trebui măcar pentru primii trei sau cinci clasaţi oferite explicaţii în privinţa notelor acordate, pentru a se risipi frustrările inerente oricărei jurizări. Şi pentru ultimele note, poate ar fi bine de dat explicaţii.

3. Atmosfera concursului. Ei, … aici e aici. Aici mai e un pic de lucrat. În 2009, de exemplu, am constatat încă de la debutul concursului cum unii dintre concurenţi se “luau” în mod absolut golănesc de alţii, fără ca organizatorii să intervină cu ceva. Anul acesta s-a întâmplat la fel, dar cu un limbaj şi cu o violenţă mult mai moderată, ce-i drept, faţă de 2009 când, după părerea mea, lucrurile au degenerat destul de urât, la un moment dat. Oricum, şi anul ăsta am putut constata cum un puşti, care avea blog de două luni, era foarte nemulţumit de prestaţiile mele şi foarte revoltat pe notele pe care începusem să le primesc. Nu i-am răspuns în timpul concursului pentru că, pe de o parte, nu voiam să stric atmosfera şi, pe de altă parte, chiar nu avea rost să mă cobor la mintea lui. Din fericire, am văzut că PC News a introdus la un moment dat obligativitatea logării pe site pentru a putea comenta, ceea ce mi se pare OK şi de păstrat pe viitor, cel puţin în timpul SuperBlogului.

Acestea fiind zise, mulţumesc încă o dată organizatorilor, cititorilor, comentatorilor, juriului, sponsorilor şi le urez, până la anul, toate cele bune!

Articol scris pentru etapa 33 a concursului SuperBlog 2011 organizat de PC News.

Într-o ordine oarecare, aceştia sunt:

TVR – Zon@ IT - după cum îi spune şi numele, este un site în care se găsesc informaţii din zona IT: componente de calculator, gadget-uri, jocuri şi tot felul de lucruri interesante. De asemenea, pe site găsiţi înregistrate emisiunile rubricii Zon@ IT de la TVR. Informaţie plăcută, prezentată cu miez şi competenţă.

RadioLynx - singurul post de radio privat exclusiv online din România, după cum singur se prezintă. E doar la un click distanţă, aşa că urmăriţi-i emisiunile, nu fiţi comozi. La participarea SuperBlog 2009, am avut ocazia să vorbesc şi eu un pic acolo, dar eram prea emoţionat şi n-am reuşit mare lucru. Plus că eu mă exprim mai bine în scris… cel puţin aşa sper. Singurul lucru de care îmi pare rău anul acesta este că nu am reuşit să particip la etapa opţională, care trebuia să ofere idei pentru o emisiune inedită cu bloggeri, dar pur şi simplu nu am mai avut energia necesară pentru a mă concentra.

Connect - un site în care vă puteţi informa despre telefoane mobile, smartphonuri, iPhoane, lucruri de genul ăsta. Când o să trec şi eu pe smartphone, o să îl vizitez, negreşit. Adică, înainte.

Photo Magazine - aproape totul despre fotografia digitală. Sau, poate totul, mai ştii, că n-am apucat să-l citesc din scoarţă în scoarţă…

121.ro - comunitatea femeilor senzaţionale. Nefiind femeie, şi nici măcar senzaţional, pot să îl recomand doamnelor. Care binevoiesc să aibă încredere în mine…

MediaLOOK - un portal de comunicate de presă care ajută companiile să-şi distribuie informaţiile către jurnalişti, bloggeri, editori… Dacă aveam link-ul mai devreme, mă mai chinuiam eu să creez atâta pentru SuperBlog?…

PRwave - un site care oferă servicii de consultanţă de imagine, relaţii cu publicul, comunicare, tuturor companiilor.

MoneyWatch.ro - blogul câştigător al SuperBlogului din 2009, la care am participat şi eu. Scris de Bogdan Mihalaşcu. Despre afaceri, investiţii, dezvoltare personală, etc. Citiţi-l. Merită.

Obisnuit.eu - blogul câştigător al ediţiei SuperBlog din 2010. Despre IT şi alte plăceri cognitive, după cum singur se recomandă. Cu siguranţă merită citit

LexaVerzes.ro - blogul cu care m-am confruntat în 2009 la SuperBlog, şi care a terminat înaintea mea pe podium, ocupând locul 2. Scris de Alexandra Verzeş, din Baia Mare. Citiţi-o şi pe ea, merită cu prisosinţă.

Articol scris pentru etapa 32 a concursului SuperBlog 2011, organizat de PC News.

Poate e puţin paradoxal să începi un articol despre o maşină hibrid cu o fotografie înfăţişând un robot NASA în misiune pe Marte dar, la o privire mai atentă, vom realiza că nu e chiar aşa. Robotul din fotografie s-a mişcat timp de mai bine de 5 ani pe suprafaţa unei planete străine, lipsită de atmosferă şi, probabil, de viaţă, reuşind să-şi ducă la capăt operaţiunile pentru care a fost programat, datorită faptului că tipul de energie care îl pune în mişcare e mai puţin sensibil la mediu decât cel pe care îl folosim, în mod curent, pe Terra. Electricitatea înmagazinată în acumulatori şi cea produsă cu ajutorul panourilor solare, e utilizată şi la dezvoltarea energiei mecanice necesară deplasării, şi la funcţionarea computerului de bord, şi a tuturor celorlalte instrumente, de mare fineţe, ce compun o maşinărie ca cea din imagine. E un fel de esenţă vitală, de sevă unică ce hrăneşte, la toate nivelurile, fiinţa artificială creată de mâna omului. Să ne imaginăm cât ar fi durat misiunea pe Marte, dacă robotul ar fi fost dotat cu motor cu ardere internă. Cel mult câteva ore, până s-ar fi epuizat butelia cu oxigen lichid, nu-i aşa?…

Şi mai paradoxal, însă, este faptul că rolul electricităţii în dezvoltarea de vehicule performante şi sigure a fost prevăzut dinainte de „secolul vitezei”. Toate capodoperele lui Jules Verne, de exemplu, toate aventurile, toate marile mistere pe care acest autor de excepţie a fost capabil să le creeze, gravitează în jurul electricităţii văzută ca formă de energie supremă. Nautilusul căpitanului Nemo, Albatrosul inginerului Robur, insula cu elice, torpiloarele doctorului Antekirtt – toate aceste imagini simbol ale unei tehnologii ce-i făcea să viseze pe contemporanii scriitorului francez şi pe cei din generaţiile viitoare – toate au la bază motorul electric acţionat de „o pilă misterioasă, capabilă să înmagazineze electricitate cu un potenţial, practic, nelimitat” – după cum îi plăcea autorului să spună.

Secolului XX, însă, i-a plăcut să-l contrazică şi, timp de 100 de ani, am asistat la evoluţia fulminantă a motorului cu ardere internă. Legea minimei rezistenţe a impus o tehnologie mai simplă, fezabilă economic, suficient de fiabilă pentru a nu cauza probleme majore, în dauna uneia care necesita fineţe în gândire, rafinament ştiinţific, imaginaţie. Poluarea şi secătuirea unor resurse neregenerabile, sunt subiecte cărora omul nu le acordă importanţă, atât timp cât nu este obligat de împrejurări. Din păcate.

Realităţile secolului XXI, în schimb, par a obliga societatea să revină pe cursul normal în multe privinţe, transportul auto fiind una dintre ele. Este evident că nu mai putem polua la nesfârşit în timp ce ne deplasăm, că nu mai putem risipi un combustibil pe cale să se termine, este evident că trebuie să ne adaptăm la noile cerinţe, să evoluăm. Deocamdată, soluţia cea mai la îndemâna o reprezintă maşinile hibride, care îmbină propulsia generată de un motor cu ardere internă cu cea realizată de unul sau mai multe motoare electrice alimentate de acumulatori. Încărcarea acumulatorilor se realizează direct de la reţeaua de energie electrică şi prin recuperarea parţială a energiei mecanice rezultată în urma frânării – un aspect al rafinamentului ingineresc, la care omul, în general, face apel după ce epuizează toate celelalte metode, mult mai simple, pe care le cunoaşte. Întocmai ca un şcolar care se apucă de învăţat abia după ce îi sunt confiscate toate sursele de informare ilicite.

Toyota, cu modelul Prius, a fost primul producător de automobile din lume care a introdus vehiculul cu propulsie hibridă în producţia de serie, începând cu anul 1997. Astăzi, este cel mai vândut vehicul cu asemenea propulsie de pe Glob. În latină, „prius” înseamnă „anterior”. Prin utilizarea acestui termen, Toyota a dorit să anunţe lumii întregi că lansarea acestui vehicul a fost făcută înainte ca preocuparea faţă de mediu să devină un fenomen social major.

Pentru mine, „Prius” înseamnă revenirea la cursul de la care ne-am abătut cândva. Regăsirea căii fireşti de evoluţie. Împăcarea cu Jules Verne. Şi, la fel de important, pregătirea pasului următor în drumul nostru către stele.

Articol scris pentru etapa 30 a concursului SuperBlog 2011 organizat de PC News.

Pentru a nu ne pierde unii de alţii, există instrumente online care funcţionează oarecum asemănător unor module GPS. Să le luăm în ordinea numerelor de pe tricou:

1. Concursul Superblog http://superblog.pcnews.ro/ organizat anual de PC News. Fie că participi sau doar citeşti articolele, este cel mai bun mijloc de a afla tot ce este nou la momentul respectiv legat de Asus. (Eu, unul, ştiu că acum sunt tobă de informaţii… )

2. Pagina de Facebook Asus: http://www.facebook.com/ASUS.RO . Am descoperit-o abia cu ocazia acestui articol, dar am s-o urmăresc, după ce mă învaţă cineva cum să-i dau follow, sau add, sau like, sau… ?

3. Contul de twitter: https://twitter.com/#!/ASUSROMANIA îi dau follow, imediat cum termin de scris.

4. Newsletter-ul Asus Romania: http://techinstyle.ro/newsletter.html

5. Contul de YouTube Asus: http://www.youtube.com/user/ASUSRomania . Pentru clătit ochii cu filmuleţe frumoase, numai bune de folosit la viitoarele concursuri SuperBlog…

Articol scris pentru etapa 31 a concursului SuperBlog 2011 organizat de PC News.

Asus ROG: „Singura condiţie pentru a obţine cetăţenia – performanţa pură.”

Asus seria N: „Incredibila virtuozitate a pianului fără clape”.

Asus Lamborghini: „Frumuseţea brută a forţei inteligente”.

Asus Transformer: „Previne, tratează şi vindecă plictiseala. Definitiv.”

Articol scris pentru etapa 29 a concursului SuperBlog 2011 organizat de PC News.

Moş Crăciune, moş Crăciune,

Încotro vrei s-o apuci?

Ţi-aş cânta „florile dalbe”,

Dar mi-e frică c-o încurci…

Era pe la al doilea cântat al cocoşilor (vorba vine – habar n-am când el doilea cântat al cocoşilor, în schimb pot să vă spun, din experienţă proprie, că, în clipa în care răsare Soarele, toate, dar absolut TOATE păsările încep să ciripească din răsputeri preţ de câteva minute), când mă trezesc cu Moş Crăciun oprind sania trasă de reni chiar pe pervazul ferestrei mele. Coborî, apoi se strecură cu o îndemânare ieşită din comun (mai ales pentru un bătrânel de 2000 de ani), pe ţeava de la centrala termică ce-mi ţine loc de horn. (Nu mă întrebaţi cum a reuşit, că n-am nicio idee). Ajuns la mine în odaie, se aşeză pe un scaun şi-mi spuse, scurt şi cuprinzător:

- Vezi că peste o lună trec pe la tine. Să-mi spui ce cadou Asus să-ţi aduc!

- Mie?… – l-am întrebat, emoţionat până la lacrimi.

- Ei, ţie… – mi-a răspuns Moşul. Cuiva care ţi-i drag, nu ţie. Auzi întrebare! – ridică Moşul privirea spre tavan, exasperat.

Înainte de a-i auzi răspunsul, deja îmi trecuseră fulgerător prin minte: o placă de bază cu socket AM3+, un Asus M5A99X-EVO să zicem, (Moşu’ a zis numai de Asus, deci procesorul trebuie să mi-l cumpăr singur, aşa că trebuie să fiu prudent cu bănuţii mei… ); placa video Asus Radeon HD 6950 DirectCU II cu suport pentru şase monitoare; trei monitoare profesionale Asus PA246Q (ca să nu mă lăcomesc prea tare, totuşi); un inscriptor Blu-Ray Asus BW-12B1LT…

- A, nu-i pentru mine, e pentru o persoană dragă… – m-am oprit din enumerat, văzându-i privirea scrutătoare. Pentru o persoană dragă, desigur! – am repetat, cu un zâmbet timid. (Pentru cine nu-l cunoaşte, să ştiţi că Moşul e destul de irascibil sub hăinuţa lui roşie, bordată cu blăniţă albă). „Fir-ar, şi toate erau pe stoc la Oktal!…”, mi-a mai trecut prin minte, în timp ce mă străduiam să-mi menţin zâmbetul în direcţia Moş Crăciunului.

- Da, pentru o persoană dragă – îmi întoarse Moşul zâmbetul, cu o căutătură ce mă sfredelea până în străfundul sufletului. Alege bine şi, poate, o persoană care ţine la tine va alege, la rândul ei, bine pentru tine.

- Da, da, sigur. „Vezi să nu…” Păi, persoană dragă nu poate să fie decât soţia sau unul dintre copii…

- Aşa, aşa – mă încurajă Moşul. Hotărăşte!

- Păi, soţia nu prea e interesată de calculatoare… doar aşa, de fantezie, i-aş comanda un Asus ZenBook, să stea pe Facebook cu prietenele…

- Te-i hotărât?!…

- Nu, mai degrabă la copii – le iau un Asus Transformer, că le are pe toate: şi Internet, şi jocuri, şi cameră foto şi… le instalez şi un Sketchbook Mobile pentru desenat… şi poate să stea şi soţia pe FB cât ei sunt la şcoală sau la lecţii… Gata, m-am hotărât!

- Foarte bine! – spuse Moşul şi plesni din palme, iar eu adormii pe loc, deşi normal ar fi fost să mă trezesc, dar… aşa e el, imprevizibil.

Astfel mi-am rezolvat eu problema Crăciunului. Sunt liniştit, fiindcă ştiu că cei dragi vor primi un cadou deosebit, care îi va ţine ocupaţi câtva timp, mă rog – cât timp poate un lucru să ţină ocupaţi nişte copii de 11 ani…

Nu-mi rămâne decât speranţa ca cineva, care ţine la mine, să aibă în vedere lista de la început şi să i-o spună Moşului… La nevoie pot să o tipăresc la imprimantă, pot s-o trimit prin email, ne putem întâlni undeva s-o învăţăm împreună, vă rog, dacă vă vizitează Moşul, să mă aveţi în vedere… Vă rog… Vă rog!

Articol scris pentru etapa 28 a concursului SuperBlog 2011 organizat de PC News.

Genial! Intraţi aici să vedeţi ceva absolut genial!… Gata, vreau şi eu!

În câteva cuvinte: tehnologia AMD Eyefinty permite unui PC dotat cu o singură placă video AMD cu chip RADEON să transmită imagine simultan pe maxim 6 monitoare!

Monitoarele pot fi configurate în diverse moduri: 3 în poziţie landscape, 3 în poziţie portrait, 2 portrait pe margini şi unul landscape pe mijloc, 3 portrait şi două landscape, etc., în funcţie de necesităţi.

În mod obişnuit, plăcile video AMD Radeon, din gama medie spre vârf , oferă 5 ieşiri video, de tip HDMI, DVI, etc., astfel că se pot folosi simultan 5 monitoare obişnuite, fără a fi necesar un echipament suplimentar. Pentru a putea realiza configuraţii cu 6 monitoare, este necesar ca măcar 2 dintre ele să dispună de aşa-numitul DisplayPort 1.2 – un port special, care permite legarea „în serie” a acestora, la o ieşire a plăcii video. Sau, se poate achiziţiona separat un DisplayPort hub prin intermediul căruia se pot realiza conexiunile necesare unei configuraţii cu 6 monitoare.

Sau… se poate achiziţiona placa video Asus Radeon HD 6950 DirectCU II care dispune de toate cele 6 ieşiri necesare!

Acum să revenim cu picioarele pe pământ şi să ne gândim la aspectul practic: la ce foloseşte tehnologia AMD Eyefinity?…

(Dacă n-aţi accesat link-ul pe care vi l-am oferit la început, faceţi-o acum şi după aceea stăm de vorbă. )

Cum adică „ce poţi face pe 3 până la 6 monitoare”?!… Păi, poţi să joci jocuri până când capeţi senzaţia că faci parte din ele – shootere, simulatoare auto, simulatoare de zbor, dragoni, prinţese, cavaleri, lupte… Of, de ce am crescut atât de repede, de ce?…

Sau, poţi lucra mai repede şi mai eficient. „Sigur, ăsta e visul oricărui om al muncii” – o să spuneţi. Păi, eu nu mă refeream la cincizeci de mii de pagini de Excel deschise în acelaşi timp, ci la un spaţiu imens, în care poţi să desenezi în AutoCAD o clădire întreagă, cu toate planurile, secţiunile şi faţadele ei cele mâncătoare de hârtie, fie ea şi virtuală, şi să-ţi mai rămână loc şi pentru grădină, piscină, detalii de gard, detalii de şarpantă, tabel de tâmplărie şi câte şi mai câte sunt de trebuinţă la casa omului…

Sau, poţi să lucrezi ca lumea în Blender, să selectezi fiecare mesh, să-i dai culoarea care trebuie, şi transparenţă, şi umbre, şi mişcare şi câte altele care de obicei se înghesuie pe un singur ecran de îţi vine să te urci pe pereţi până obţii un rendering cât de cât?…

Sau poţi să urmăreşti un meci aşa cum trebuie: panoramic, cu verdele gazonului acoperindu-ţi jumătate din perete, de te simţi mai bine decât pe stadion…

Sau un film de acţiune.

Sau meci pe un ecran şi un pic de AutoCAD pe altul.

Sau… toate acestea şi mai mult decât toate acestea.

Când mă gândesc că am pornit la drum, în meserie, cu un 5×86 cu monitor de 14 inchi care, la vremea lui, era o mică nebunie… Acum, un monitor LCD de 22 de inchi nu mă mai încape. Nici un singur PC – îmi trebuie cel puţin două, după cum am mai spus. Nu vreau să mă gândesc până la pensie, dar în următorii doi-trei ani îmi e clar că voi fi înconjurat de multi-monitoare, display-uri sensitive, computere multicore – îmi va fi foarte greu să fac distincţia între real şi virtual, va trebui, probabil, să desenez pe pereţi o uşă ca să pot ieşi din birou… )))

Articol scris pentru etapa 27 a concursului SuperBlog 2011 organizat de PC News.